Renée Renard
Grafică / Instalație
Cel mai memorabil moment din viața mea de tânăr medic veterinar a fost când am ajutat un mânz sa vină pe lume, să se ridice în picioare și să facă primii pași. De fiecare dată când mi se concretizează în minte un nou proiect artistic și încep “să-l văd“, retrăiesc acel sentiment complex de bucurie și uimire, nerăbdare, neliniște, îndoială.
Majoritatea proiectelor la care lucrez, atât ca tema cât și ca spațiu de expunere, sunt legate de o istorie personală sau de familie. Urmașă a coloniștilor francezi și germani sosiți în Banat în sec. XVIII, simt o mare responsabilitate să descopăr și să recompun vizual istoria familiei. Este felul meu de a face pace cu trecutul și de a închide cercuri ale unei istorii recente care nu a fost foarte generoasă cu destinul familiei mele. Dorința de a lucra la microscop, într-un set-up de laborator ideal, o am încă din vremea studenției la facultatea de medicină veterinară, când eram total fascinată de histologie dar aveam prea puțin acces direct la microscop. Tehnicile mixte pe care le folosesc în lucrările mele la microscop, majoritatea puse în contextul unor “Laboratoare ale memoriei“ mă ajută să trec în acel “Dincolo“ de realitatea imediată și ușor accesibilă.