Lidia Ciolac

”( … ) Nota personală este clară, inductibilă, învecinându-se cu un blând manierism (am folosit termenul în sensul său cel mai bun), pe care artista îl dezvoltă cu farmec (şi în sensul de magie) şi cu o excelentă temperatură. ( … ) Se poate sublinia obstinaţia cu care Lidia Ciolac trasează jaloanele unei alte lumi, o lume de himere cu o carnaţie, când străvezie, când multicoloră, o lume care are la bază legile hipertrofiei (semnelor). Figurile lasă să transpară din spatele aspectului lor alambicat, energia cu care vor să comunice un „altceva”, un fior poetic, un mesaj pe care nu-l mai putem traduce. Nu întâmplător titlurile unor lucrări gravitează în jurul „hieroglifei” (Migraţia hieroglifelor, Hieroglifele gândului, Hieroglife teatrale), tocmai pentru că se simte nevoia unei coagulări a sensului ce nu mai poate fi operată (altfel) în spaţiul lucrurilor care, după „numire”, nu vor mai funcţiona decât ca stranii hieroglife luminate pe dinăuntru. Lidia Ciolac este „obligată” să‑şi traducă viziunile care ating, nu de puţine ori, o bună cotă a exaltării demiurgice. Magme şi biomorfisme, curgeri în timp, geologii dinamice sunt numai câteva dintre încercările artistei de a da nume lucrărilor sale prin titlu, care, trebuie subliniat, nu este o simplă operaţie auxiliară a creaţiei, ci un efort de introducere a constrângerii la coerenţă.”

”( … ) The personal note is clear, inducible, bordering on a gentle mannerism (I used the term in its best sense), which the artist develops with charm (also in the sense of magic) and with an excellent temperature. ( … ) One can underline the obstinacy with which Lidia Ciolac traces the milestones of another world, a world of chimeras with a fleshiness that is sometimes bright, sometimes multicoloured, a world based on the laws of hypertrophy (signs). The figures reveal behind their convoluted appearance the energy with which they want to communicate something “other”, a poetic thrill, a message that we can no longer translate. It is not by chance that the titles of some works revolve around “hieroglyphs” (The Migration of Hieroglyphs, Hieroglyphs of Thought, Theatrical Hieroglyphs), precisely because there is a need for a coagulation of meaning that can no longer be operated (otherwise) in the space of things that, after “naming”, will only function as strange hieroglyphs lit from within. Lidia Ciolac is “obliged” to translate her visions which, not infrequently, reach a good degree of demiurgic exaltation. Magmas and biomorphisms, flows in time, dynamic geologies are only a few of the artist’s attempts to give her works a name through the title, which, it must be stressed, is not a mere auxiliary operation of creation, but an effort to introduce the constraint of coherence.”

Ioan T. Morar, Universul natural. Lidia Ciolac – grafică, Căminul Artei, iulie 1988, în „Viaţa studenţească”, anul XXXII, nr. 32 (4212),1988, 10 august.