Dacian Andoni

„...cred că în sensul acesta era important ataşamentul său (n.n. al lui Dacian Andoni) pentru multiplicitate. Dar, iată, a simţit nevoia, de-a lungul anilor, să coaguleze această inspiraţie în nişte tablouri care să adune cumva, să solidifice, dacă vreţi, această multiplicitate  ajunsă la izbânzi sensibile  în sugestia evanescentului. S-a instalat, astfel necesară, o întoarcere spre tema cărămizii, spre tema construitului.”

„E într-una din imaginile dintre cele mai sezisante, o piesă din cele recente, un chirpici neliniştitor, care germinează ţepos – sunt paiele care ies din structura  de pămînt – ce ar putea totodată să apară, de departe, drept un creştet. Te duci cu gîndul la Zurbarán, la Odilon Redon, figurînd mari victime ale supliciilor  patetice într-o arie, care-l cuprinde şi pe Ioan Botezătorul şi pe Orfeu. Există în zidire, de fapt,  un destin al construcţiei, care depăşeşte puritatea inginerească şi dorinţa nedomolită de raţionalizare, legată de construcţie. Intrevăd în aceasta o fertilă promisiune,  mijesc într-acolo benefic noi punţi făcînd posibile noi sinteze.”

Fragmente din cuvântul domnului Dan Hăulică la vernisajul expoziţiei Dacian Andoni, „Pămînt + Construcţie”,  la Muzeul de Artă Timişoara, iunie 2011

“…I think that in this respect a great deal of importance is being played by its (T.N. Dacian Andoni) commitment to multiplicity. But he somehow felt the need, over the years, to clot this inspiration in paintings that manage to collect, in a way, to solidify, if you will, this multiplicity which has reached sensitive victories in the suggestion of evanescence. Therefore, necessary, a return towards the theme of the brick and of building installed itself.”

            “We can see in one of the most noticed pieces, one of the most recent, a disturbing adobe, spicily germinating – they are the straws coming out of the structure of the earth – which could also appear, from far away, as the crown of a head. You are inclined to think of Zurbarán, of Odilon Redon, the great victims of pathetic torments in an area which also comprises John the Baptist and Orpheus. The act of building itself encompasses in fact a destiny of construction which exceeds the engineer purity and the never soothed need for rationality, related to construction. I envisage here a fertile promise; I sense new bridges making possible new syntheses.”

Excerpts from the speech of Mr. Dan Hăulică at the opening of the Dacian Andoni’s exhibition, “Earth + Construction”, at the Art Museum of Timişoara, June 2011