Cristian Sida
Pictură
Prin desen și culoare, eu îmi marchez locul, existența. Investind suprafața unui suport, fie el, fotografie, pânză, print, afiș, coală de hârtie, cu informații legate de ceea ce trăiesc, ceea ce visez, ceea ce mă inspiră, îmi trasez practic zona ‘’locului de joacă’’. Este esențial ca elementul grafic, iar ulterior, cel pictural, să invite la lectură, pentru că ,asemeni oricărei construcții picturale ori grafice, desenul are o funcție atât motrică ,generatoare a imaginii, cât și epică. Linia este motorul principal al angrenajului care face să funcționeze mașina de confecționat gesturi. Desenul nu poate să fie precedat de către Nimic. Deși desenul poate să –și fie sieși suport, el nu poate sta închis într-o definiție, într-un material, el este punctul primordial, punctul zero de la care linia capătă viață și se dezvoltă din ‘’rădăcina punctului”. Acel punct care trebuie udat în fiecare zi, pentru a deveni piele, țesut, coroană, înveliș, carcasă, atelier, casă, călătorie. El este totodată exprimarea unei intenții, fiindcă nimic nu se construiește fără o intenție, fără un vis, fără un DESEN!