Ciprian Radovan

Pictură

Cea mai bună introducere la pictura lui Ciprian Radovan –în faza sa actuală-este o plimbare  prin Timişoara veche, şi în deosebi prin acele cartiere ale oraşului unde se face simţit “farmecul discret” al arhitecturii “Secession”. Întorşi de aici în atelierul pictorului, vom regăsi cu plăcere, între altele o rafinată şi somptuoasă documentaţie fotografică, reunind detalii ale clădirilor abia văzute: ferestre, fantaste sculpturi decorative, scări cu balustrade capricioase, feronerii florale, din nou ferestre. Lucrate în alb-negru sau sepia, fotografiile mărturisesc ceva din aplicaţia spre analitic (…), ceva, deopotrivă, dintr-o vocaţie a urmăririi metamorfozelor materiei, vocaţie cu deplinătate desluşită abia sub zodia experimentelor sale picturale. Dacă vom părăsi apoi, vremelnic, seducţiile retro, spre a ne acomoda privirea cu prezentul atelierului, ceea ce ne va atrage întâi atenţia va fi probabil starea de tensiune, mai mult sau mai puţin latentă, imprimată de artist ambianţei lui de lucru zilnice,. Un fel de horror vacui permanent ar fi legea dominantă a acesteia, manifestată în particular prin acoperirea până şi a şevaletului  cu o scriitură plastică “coup de fouet”, dar de o rezonanţă mai degrabă “pop-psihedelică”. Şi pentru a valida ultima asociaţie, poate servi drept argument un martor izolat al expoziţiei din 1973 de la Galeria “Apollo”-unul din componentele obiectuale ale scenografiei “pop”, sui generis, create atunci. Preocupările de sinteză a artelor şi de organizare plastică a spaţiului au fost însă convertite de Ciprian Radovan , treptat, într-o concentrare absolută asupra şevaletului, paralelă atacării cu totul neinhibate a unui “istoricism” de natură specială.

Mihai Ispir, Arta Nr.7-8, Atelere timişorene, pag. 59,1982